marți, 28 aprilie 2009


Totul a inceput cu un afis de prin Universitatea de nord, Baia Mare. Nu prea frecventez eo locurile astea sumbre si monotone, dar intamplarea face sa ma plimb visator pe holurile facultatii.
Mi-a sarit in ochi un anunt mare "Invitatie la voluntariat"... Am scos telefonul de urgenta si am sunat in colo si-n coace... :)) WAW bulaan ! uite, ce si cum va fi... trebuie sa mergem...
Toata lumea era foarte pornita pe munca voluntara... si repede s-a format gashca.
Erau planificate 4 zile pentru a planta 12 500 de puietzi de Molid, Larice si Stejar.
Actiunea a inceput vineri dimineata la ora 8. Desi in prealabil am avut stabilit grupul de meshteri Manole, ora 8 m-a prins singur singurel in Centrul Vechi din Baia Mare, ashteptand sa vedem ce si cum va iesi.

Lucrurile au evoluat perfect... treptat ne-am adunat mai multe persoane, pe care le vazusem inainte cu o zi, la intalnirea pregatitoare.
Am pornit cu totzii, in mashini de teren cu care organizatorii (membrii clubului 4x4 Baia Mare) s-au gandit sa ne ofere aventuri de neuitat.
Eo am nimerit intr-un Nissan Patrol condus de un baiat din Cluj Napoca. M-a impresionat comportamentul lui, stilul lui de viatza si rapiditatea cu care am intrat in "hora"...

Am ajuns sus, in doua poienite pregatite pentru impadurire. A fost complicat in special datorita stancilor pe care le-am intalnit... efortul depus a fost enorm, dar speranta ca exista viata si-n piatra seaca ne-a facut sa continuam...
Am terminat repede, si la ora 15:30 am fost chemat la o plimbare cum nu mai facusem niciodata...

Am mers pe un drum forestier usor accesibil pentru orice masina... dar asta pentru foarte putin timp.
Apoi a urmat aventura... Pe munti, prin padure, 3 masini imense rupeau tot pamantul de sub roti.
A fost supper... am ramas suspendati, am mers prin noroaie, prin rauri, in baltoace cat masina. Toata aventura a durat aproximativ 4 ore, iar spre seara m-am intors in oras, murdar din cap pana-n picioare, pantalonii rupti si un ranjet de porc satisfacut pe fatza.
Am mers direct intr-un bar din centrul orasului unde ma asteptau niste prieteni. Desigur ca eram foarte stanjenit si rusinat la inceput, dar mi-am bagat picioru si cu putin curaj am intrat pe tot locul ca si cum as fi anormal cu acte-n regula :))

Spre seara au venit intariri de la Cluj Napoca si de la Oradea.

A 2-a zi de aventura a fost la fel de interesanta...
Sambata dimineata ne aflam iar in centrul vechi al orasului Baia Mare, dar un numar mult mai mare de persoane. Au venit si colege de la facultatea din Baia Mare si cu totzii asteptam autocarul pentru a urca pana la complexul Lostrita.
De acolo, surpriza, o bascula veche veche ne astepta pentru a ne urca cu totii sa urcam pe munte... :))

Surpriza a fost ca la prima curba, rotile masinii au cedat, si una vira in stanga si cealalta inainte :))
Toata lumea a coborat amuzata si cei care au mai avut loc, s-au urcat in "toyotele" organizatorilor pentru a reface traseul descoperit ieri.

Eu am urcat pe jos pentru ca pe 4 rotzi experimentasem ziua trecuta... si chiar daca mi-a placut foarte mult, doream ca si prietenii mei sa incerce.

Am ajuns in varful muntelui, in poiana in care urma sa plantam copacii abia la orele 11. Dar fiind un numar atat de mare de persoane, treaba programata pentru 4 zile, am rezolvat-o in doar 2 zile...

Am tot dat la sapa in grup, am jucat carti, am spus bancuri, am admirat peisaje, mii de ghiocei, viorele si alte flori superbe... Totul a fost prea frumos...
cateva poze se pot observa si pe hi5-ul meu la albumuul "impadurire" .

Cred ca mi-am pierdut din entuziasmul cu care imi doream sa relatez intamplarea din acest weekend, dar un lucru e cert : nu regret nicio clipa c-am participat la acest voluntariat, si nu va fi ultimul la care am participat.

luni, 27 aprilie 2009

Salariu ceapa
Il vezi, il iei in mana...
Si iti dau lacrimile.

Salariu nenorocit
Nu te ajuta la nimic,
doar te face sa suferi,
dar nu poti trai fara el

Salariu dietetic
Te face sa manancidin ce in ce mai putin

Salariu Ateu
Te indoiesti de existenta lui

Salariu magic
Face cateva miscari si...
dispare

Salariu furtuna
Nu stii cand o sa apara
si nici cat o sa tina

Salariu umor negru
Razi ca sa nu plangi

Salariu prezervativ

iti taie pofta

Salariu impotent
Atunci cand ai mai multa nevoie de el
te dezamageste...

Salariu menstruatie
Vine o data pe luna si
tine 4 zile

Salariu Walt Disney
De 30 de ani este inghetat

Salariu ejaculare precoce
Abea a intrat... Si s-a terminat!

joi, 23 aprilie 2009

Sa va povestesc despre Tom, un client care a vrut sa afle mai mult despre schimbare la un curs de conducere cu durata de o saptamana.

Tom era administrator-sef la un mare inspectorat scolar din California. La inceput parea detasat, punea intrebari negative si critice despre principiile pe care le predam dar in acelasi timp batea repede in retragere, asigurandu-ne ca nu vedea totul in negru. Asa s-a comportat aproape toata saptamana. Vineri dimineata m-a intrebat daca puteam discuta despre o viitoare consfatuire de o zi pe care o planificase pentru a subordonatii lui. Am analizat impreuna cateva variante de program pline de informatii dar si de inspiratie pe care le putea realiza pentru oamenii lui, apoi m-am ridicat sa plec. El m-a intrebat daca mai putem vorbi putin.
“Cum sa fac sa schimb?” m-a intrebat el. Am fost uimit. Ce sa schimbi?, am intrebat.. “Cum sa fac sa schimb pe mine ? “ Am recitit reactiile pe care si le-au notat colaboratorii mei ieri si am aflat ce imi mai spusesera deja, ca sunt rece si distant, ca nu am sentimente, ca nu sunt sensibil fata de oameni. In fiecare zi a acestei saptamani am observat oameni care au preocupati, atenti, sensibili unul fata de celalalt, pe care toti par sa ii placa. Si eu sunt sensibil, si eu sunt foarte atent, dar... “Cuvintele lui nu s-au mai auzit pentru ca a inceput sa planga”.
Cand s-a adunat, era alt om. Suferea. Era vulnerabil. Era suparat si frustrat si manios. “Toata viata, mama m-a invatat sa imi ascund sentimentele. Nu te exterioriza, obisnuia ea sa imi spuna. Nu le spune altor oameni ce simti. Pastreaza acest lucru pentru tine. Fii stoic. Nu te lasa emotionat de nimic; nu te vei alege decat cu dezamagire. Si nu le spune niciodata celorlalti ce simti.” “Ei bine”, a continuat el, “am facut exact cum mi-a spus. Mi-am trait viata asa cum fusesem invatat. I-am respins mereu pe oameni. Daca aveau probleme le spuneam sa si le resolve singuri. Eu eram rezistent, si ei puteau fi la fel. Primavara trecuta mama s-a imbolnavit grav. Mau chemat la capataiul ei. Mi-a luat mana si m-a privit in ochi multa vreme inainte de a-mi spune: “Am gresit amarni. Sentimentele sunt importante. Trebuie sa te schimbi.”. Apoi a murit.”
“Acum ce fac? Cum sa fac sa schimb? De ce m-a mintit ea ? Ma pot schimba ?” Intrebarile lui erau ca o riposta furioasa, alimentata de ani de frustrare retinuta.
Nu eram sigur ce i-as fi putut spune. M-am gandit la anii in care acest om incercase sa faca asa cum i se spusese, sa traiasca asa cum i se spusese, sa se autonege, sa se separe de sentimentele, de umanitatea, de spiritul, de sufletul lui. Iar acum, acea parte din el care fusese negata chircita, furisa din ascunzatoarea intunecoasa spre lumina, tatonand timid si temator. “Oare ma pot schimba?” L-am imbratisat si l-am intrebat cati ani are.
“Cincizeci si doi.”
“Mama ta cati ani avea cand a murit?”
“Saptezeci si noua”
“Deci,” am spus eu, “ai aflat in cincizeci si noua de ani ceea ce mamei tale i-au trebuit saptezeci si noua de ani ca sa afle?”. El a dat incet din cap, incepand sa inteleaga ceva nou.
“Ai copii?”
“Da”, a raspuns el, “am un fiu de douazeci si patru de ani.”
“Ce-ar fi daca el ar afla la douazeci si patru de ani ceea ce tu ai aflat la cincizeci si doi?”


Am citit aceste randuri cautand cateva cuvinte sa scriu si eo in proiectul meu la Management, pentru ca profesorul meu tinea neaparat sa apara si bibliografie.
Puteam insirui carti pe ultima fila a proiectului, dar de data asta m-am gandit sa fac ceva frumos, cu note de subsol, cu mentionarea cartii, autorului si a paginii in care am gasit un anumit fragment.

Povestea mi se pare geniala, dar m-a marcat profund, iar la final am plans ca o fata. Ma gandesc cu durere la toti cei care refuza sa vada si sa gandeasca singuri, care sunt inchisi si traiesc toata viata pentru ca asha au invatzat.
Mi se pare foarte trist ca unii nu au nici macar norocul de a deschide ochii pe lumea asta...

miercuri, 22 aprilie 2009

Sarbatorile acestea le-am petrecut in familie.
Doar sambata seara m-am intors acasa din Bucuresti, iar surpriza a fost ca a venit in Maramures si unchiul meu, cel la care mai dorm cand merg la facultate.

Pe drum imi povestea despre viata lui. El are 75 de ani si a avut o cariera in domeniul in care si-a dorit. A lucrat in Ministerul Apararii Nationale fiind expert in fizica nucleara.

Drumul din Bucuresti spre Baia Mare dureaza suficient de mult... mai ales ca obisnuiesc sa fac opriri in orase dragi precum Rm. Valcea, Sibiu, Cluj Napoca, si nici de data aceasta n-am facut exceptie.

Mi-a povestit cum a participat la constructia centralei nucleare de la Cernavoda si ca a fost printre proiectantii centralelor care urmau sa fie construite pe raul Bistrita, la Piatra Neamt, pe Olt la Talmaciu si pe Dunare la Turnu Magurele.

A batut toata tara-n lung si-n lat iar pentru timpurile in care si-a dezvoltat cariera profesionala, era o persoana foarte importanta.
A spus ca avantajul lui a fost ca era necasatorit si ca era disponibil sa raspunda oricarei solicitari din partea comandantilor.
Imi povestea cu entuziasm de balurile la care a participat in toate orasele in care a locuit si viata plina pe care a avut-o(plina de succes si aparent fara lipsuri).

S-a insurat la 35 de ani si inca e insurat cu aceeasi doamna, matusha mea.

Brusc am tresarit si l-am intrebat :

Daca ar fi sa dai timpul inapoi la varsta de 21 de ani (varsta mea) ce ai alege ?
1. Sa mergi pe drumul acesta, care l-ai ales deja... sa ai cariera aceasta?
2. Sa te ocupi de intemeierea unei familii la o varsta mai "normala"(din pct-ul meu de vedere) riscand chiar viata profesionala?

Raspunsul lui a fost cel pe care mi-l doream... fara ezitare mi-a spus ca s-ar casatori cel tarziu la varsta de 25 de ani indiferent de situatie.

Din punctul meu de vedere, mi se pare aiurea si mult prea simplu sa te uiti la viitor din perspectiva ta, ca unic beneficiar al eforturilor pe care le depui...
Adik sunt convins ca efortul pe care-l pot investi va produce un efect care va fi mai mult, mult prea mult decat imi este necesar mie personal... si in acest mod iti pierzi motivatia, depui mai putin efort, rezultatele scad, etc etc...

Pentru cei care citesc aberatiile de le scriu, am 2 intrebari :
1.ce preferati, familie sau cariera ?(premisa e ca nu se pot realiza impreuna)
2.ce va motiveaza? (banii nu e un raspuns (din punctul meu de vedere))

miercuri, 15 aprilie 2009



Ieri am trait o experienta inedita. Am vazut pe net ca se va face Drumul Crucii prin Baia Mare. Auzisem de asta si in anii trecuti, dar nu am participat niciodata.

Imaginile pe care le-am filmat spun totul. A fost foarte dur scenariul si starile pe care ora petrecuta pe drumul spre Golgota le-a creat.

Era multa lume adunata sa vada ce se intampla, oamenii din mashinile blocate in trafic au coborat si s-au uitat foarte speriati(nu toti stiuau despre ce e vorba).

Actorii urlau si faceau o atmosfera de groaza. Oameni cu lacrimi in ochi, copii plangand.

M-a marcat o femeie care a venit disperata si m-a prins de mana urland si plangand "Domnule ! cum e posibil asha ceva? Cum e posibil sa-l bata in halul asta cu politia de fatza?"

Pe semne ca nu stia ca totul e regizat, totul parea prea real... A continuat sa ceara ajutor si explicatii oamenilor care urmaream specatcolul.
Sunt dezamagit de reactia care am avut-o... am zambit ironic, creazand ca glumeste sau ca e nebuna... nu i-am spus nimic...
Acu regret ca nu m-am oprit, sa-i explic in 2-3 vorbe, cu calm despre ce e vorba...

luni, 13 aprilie 2009

Da, e cazul sa incep sa scriu daca tot am creat acest blog.
Am gasit si subiectul perfect... o noapte nebuna pe calea ferata.
Dupa o zi plina de activitate solicitanta, la 7 50 urma sa plece din Gara de nord, rapidul spre Baia Mare. Eram nerabdator sa ma intorc acasa, desi nu aveam niciun motiv.
Sunt punctual din fire, si m-am prezentat in gara pe la ora 7 fix. Imi era sete iar dorinta mea era sa o astampar cu un Pepsi Twist. Am cautat la toate chioscurile din gara si nu am gasit decat CocaCola... asta ca am luat-o... si m-am dus pe peronul 9, unde urma sa gareze trenul.
Surpriza, trenul a venit in statie cu 20 de minute mai repede, si bucuros m-am repezit spre vagonul meu, spre cuseta unde urma sa dorm pana acasa.
La intrarea in vagon m-a intampinat o doamna batrana, cu pletele-n vant, fara un dinte, rujata peste mustatza, imbracata in negru si foarte zambareatza(sper ca dupa scurta descriere sunteti la fel de degustati cum eram eu in fata ei.)
Fiind obisnuit cu trenurile, am vrut sa urc, sa-mi ocup locul in cuseta si sa astept cuminte plecarea trenului pentru a o revedea pe doamna zgripturoaica si sa-i arat biletul de calatorie impreuna cu un carnet de cupoane cu reducerile aferente studentilor.
Cand m-a vazut ca ma indrept spre vagon, a inceput sa tzipe ! NU URCA NIMENI FARA BILET ! CAND URCATI IMI ARATATI BILETELE SI REDUCERILE !
Ok... relax boy... scot biletul la urcare, carnetul de cupoane si i le inmanez. Brusc, ma impinge la perete ! "VREAU SI UN BULETIN !"...
Exact... ii dau buletinul, datele coincid, aparent totul e in regula. Dar nu! Doamna mai rasfoieste odata printre cupoane, si gaseste notata seria legitimatiei de transport(stiu ca exista, dar n-a verificat-o nimeni niciodata). O caut prin ghiozdan ca disperatu, o gasesc repede si o prezint.
Primesc permisiunea de a-mi cauta locul in vagon cu atentionarea "Carnetul de cupoane si biletele sa le pastrezi ca vin iar si ti le cer".
Doaaamneee... iar te vad?
Resemnat merg spre capatul vagonului, la locul 91 si ma asez. In urma mea o domnisoara urma sa urce in vagon cu un bagaj de 2 ori mai mare decat ea. Controloarea urla "FARA AJUTOARE! DOAR CINE ARE BILET URCA IN TREN ! " :)) speriata fata, trage bagaju dupa ea, prietenul ei impingea de jos bagaju, nebunie curata...
Ajuns in celalat capat de vagon, m-am linistit, cotoroantza era departe, si nu-i auzeam tzipetele...
Au mai venit 2 persoane in compartiment. Un batran cu fiica lui(studenta prin Bucuresti), suparati pe viata, certati unul cu celalat, mergeau spre casa. Am inceput discutia, am aflat ca merg spre Jibou, si brusc s-aud iar tzipete ! "LA CINE I-AM DAT O FOAIE ALBA CU UN TABEL ?"
M-a pufnit rasul. Doamna controloare, dupa ce-a verificat biletele la urcare, unuia dintre calatori i-a dat si tabelul vagonului. Distractia a inceput cand nimeni n-o gasea iar doamna era foarte speriata. In situatii de criza, se iau masuri de criza, asca ca ii vine urmatoarea idee "DACA NU GASITI FOAIA, OPRESC TRENU SI MA DUC SA PRINTEZ ALTA !" =)))))
Gata, s-a gasit si foaia... si-a plecat iar la controlat...
Cu greu s-au urcat toti si a putut pleca trenul. In cuseta cu mine, a mai venit un baiat, raspuns final : 4 persoane.
Tipul venea tocmai de la Galati, si mergea pana la Carei... :)) Trenul mergea pana la Satu Mare si nu trecea prin Carei. Doamna controloare l-a asigurat ca trenul merge si prin Carei :))
Stam toti si ne distram de ceea ce vedem, ceea ce ni se intampla si brusc se deschide usa ! Biletele !
I-am dat biletele si carnetul de cupoane, asa cum mi-a spus la urcare. N-a fost bine ! vroia si Legitimatia de transport pe care o aruncasem inapoi in ghiozdan.
De nervi,(eu) am inceput si am scos toate pliantele din ghiozdan, unul cate unul, analizandu-l, si intreband daca nu cumva acesta este documentul pe care il doreste.
De nervi,(ea) a plecat si mi-a zis ca se intoarce cand o sa-l gasesc. :)) Cand a plecat, l-am luat din locul in care l-am pus si i l-am dat cand a revenit.
Zambitoare ne-a amenintat : "REVIN IN 25 DE MINUTE, DUPA CE IMPART LENJERIA"
Noi 4 am ramas blocati: "Cum adica? O imparte ea? Ce-o mai fi si asta?"
Dupa o jumatate de ora, am aflat cum sta treaba. Doamna aducea pentru fiecare cuseta, numarul exact de pachete cu lenjerie. (dupa fiecare parasire a cusetei, ea isi punea lacatul). Impartea cate o punga pentru fiecare calator. Apoi s-a asezat langa noi, si ne-a pus sa le desfacem si sa numaram bucatile de lenjerie pe care le-am gasit in punga.
:)) Asa ceva nu am vazut niciodata de cand ma plimb cu trenurile.
Deja se facuse aproape ora 11 seara, asa ca ne-am echipat de culcare.
Eu am dormit si m-am trezit in momentul in care doamna i-a trezit pe cei care urmau sa coboare la Jibou. Colegii de cuseta nu au dormilt la fel de bine, dimineata am aflat ca doamna a venit si-a batut in geam si a trezit pe toata lumea din vagon atat la Teius cat si la Dej si Jibou.
Spre deosebire de alti controlori, aceasta n-a dormit toata noaptea si s-a plimbat pe coridoare, din cand in cand s-a certat cu niste elevi care aveau chef de distractie.

Concluzia de dimineata a fost ca cei 3 au dormit ca valizele :))
Dar distractia in vagon cu doamna 3x Zgriptzuroaica a fost maxima...