sâmbătă, 25 octombrie 2014

Abia a trecut un an de cand a avut loc la Baia Mare prima editie a simularii natiunilor unite - o conferinta internationala pentru tineri.

Succesul acestui eveniment s-a reflectat prin invitatia pe care am primit-o de a participa la New York la sediul Natiunilor Unite pentru a prezenta proiectul in fata a peste 600 de participanti.

Din Baia Mare am plecat 3 membri Rotaract si a fost o experienta cu o foarte mare incarcatura emotionala dar de neuitat.

Tot anul trecut, la New York am anuntat si orasul care urma sa gazduiasca in 2014 simularea natiunilor unite Rotaract Global MUN iar acesta a fost Londra prin clubul Rotaract Westminster.

Zilele acestea, dupa incheierea si celei de-a 2-a editii a evenimentului gandit si initiat la Baia Mare, a venit o veste superba de la New York iar organizatorii din Londra vor merge la sediul Natiunilor Unite unde vor prezenta pozitia tinerilor din intreaga lume.

Urmeaza si alte evenimente iar faptul ca parteneriatul dintre tineri si natiunile unite s-a inchegat si devine o traditie aceasta participare la New York unde vocea tinerilor de pe tot mapamondul se poate face auzita si mai bine, in cercuri restranse, unde se iau si deciziile.


Rotaract MUN !!! Pur si simplu genial!

editia 2013 - Baia Mare, Romania
editia 2014 - Londra, Marea Britanie
editia 2015 - Belgrade, Serbia
editia 2016 - Sofia, Bulgaria
editie speciala 2016 - New York, SUA

vineri, 10 octombrie 2014

Mai jos am hotarat sa reiau un articol care este foarte bine scris si prezinta problema.
Fac acest lucru pentru ca in perioada urmatoare voi scrie chiar eu sau voi prelua inca multe articole care prezinta pe larg ciuma la care contribuim cu totii si care distruge Romania.
Nu voi prezenta doar cauzele, voi veni si cu soltii, lupta impotriva supermarketurilor va fi una dureroasa pentru ele si va veni randul nostru sa fim spectatori si sa ne bucuram de declinul acestora.
Mai mult decat atat, in zilele urmatoare, vreau sa abordez niste perceptii gresite despre supermarketuri.
Supermarketurile creaza locuri de munca!! (NU!)
Supermarketurile platesc taxe iar micii comercianti fura statul pentru ca nu dau bonuri de casa!! (FALS!!)

"A fost odata un oras mic numit sa zicem Zalau. In acest mic oras oamenii isi faceau cumparaturile la cateva mici magazine, isi cumparau fructele si legumele din piata, hainele de la mici croitori sau fabricate local si isi construiau casele cu mici constructori din zona . Cativa mici comercianti au inceput sa prospere si au inceput sa investeasca bani in constructii , in propriile magazine sau in noi afaceri generand noi afaceri . Alti mici intreprinzatori au acoperit noua cerere cu firme mici de constructii , cu mici sere si evident au angajat parte din populatia orasului . Incet incet orasul nostru se dezvolta si incepuse sa se formeze o micuta clasa de mijloc a carei putere de cumparare crestea de la an la an.
Intr-o zi in centrul orasului un lant international de supermarketuri a venit si a deschis un imens magazin . In acelasi timp ,agresiv, pe toate televiziunile straine, locuitorilor micului oras li se inducea un stil de viata extravagant, stralucitor insinuandu-se in mentalul colectiv in cel mai pervers mod dupa lungi studii de psihiologie sociala. Practic un nou mod de viata. Prima data oamenii au mers din curiozitate la noul , luminosul si uriasul magazin . Era ceva ca in filme….ca in modul de viata vazut la televizor.Acest magazin era o parte din iluzia prosperitatii si a unei vieti la care ei nu ajunsesera inca.Dupa aceea au observat ca produsele vandute aici erau mai ieftine decat la vechile bacanii de unde isi cumparau cele necesare. Incet incet orbiti de multimea produselor si veselia culorilor de pe ambalaje au inceput sa cumpere mai mult …si mai mult. Disperati micii comercianti au constatat ca volumul vanzarilor le scadea  pe zi ce trece. Au redus intial preturile . Unii chiar au rezistat cativa ani . Dupa un timp insa supermarketul a inceput sa scada pretul si sa faca promotii ,in mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Micii comercianti au fost nevoiti sa inchida magazinele . Multi oameni au ramas someri. Batalia pentru preturi s-a ascutit si mai mult sustinuta de un mediu politic incompetent si corupt. Romania a adoptat celebrul “Codex Alimentarius” menit sa sustina ieftinirea produselor din supermarket. Preturile in supermarket au scazut si mai mult . Mezelurile se puteau face acum din resturi si adaosuri chimice,carnea nu mai era perisabila injectata cu chimicale, legumele rezistau de acum o luna si erau perfecte ,conservele nu mai erau conserve, hainele au inceput sa fie aduse din China, Bangladesh si alte tari la preturi mult mai bune ducand astfel la falimentul micilor fabricate locale .Sute de afaceri locale au dat faliment si mii de oameni au ramas pe drumuri .Taranii si-au parasite campurile si si-au abandonat serele. Banii incasati pe cumparaturi au fost transferati in alte tari si nu s-au mai intors in economie. Ministri importanti in guverne se laudau cu noile investitii compensand in acelasi timp cu imprumuturi lipsurile din bugete si neintelegand ce se intampla preocupati mai mult de propriile afaceri capusa sau furtisaguri.
Dupa cativa ani ….
Anii au trecut peste micul oras Zalau. Tinerii in lipsa de locurilor de munca si in lipsa perspectivelor au ales sa plece in orase mai mari la studii si in cea mai mare parte in afara tarii la munca de jos. Au fost numiti “scalvii Europei” si au invatat ce inseamna umilinta, chiar ei descendenti directi ai dacilor de la Porolissum Constructorii s-au imprastiat in toate colturile lumii , croitoresele pricepute au ajuns ingrijitoare in tarile Europei .
Acum magazinul din centrul Zalaului arata vechi si obosit. Si-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate si nimeni nu mai pune pret pe calitate . Marfa este din ce in ce mai proasta si mai putin diversificata.Cativa producatori internationali domina rafturile cu “mancarea zombie”. Populatia ramasa s-a imbolnavit datorita alimentatiei chimizate si lipsita de valoare nutritive. Cei care au ramas sunt imbatraniti intr-un oras umbra a ce a fost odata. Cladirile sunt in paragina , blocurile sunt pe jumatate nelocuite , grupuri mafiote de politicieni se mai bat pe ultimele firmituri ale unor bani imprumutati de FMI. Saracia a cuprins intregul orasel numit odata Silvania de la frumoasele paduri care il inconjurau . La tara populatia ramasa s-a refugiat in bautura si a abandonat munca campului pentru ca nu mai existau beneficii. Societatea murea incet…lent….si normalitatea , morala, cultul muncii si demnitatea odata cu ea. Romania ca tara isi tragea greu ultima rasuflare , sufocata de involutie …..
Si totusi ….dupa ani de zile de saracie, indobitocire si coruptie …un grup de tineri a hotarat sa schimbe lucrurile. In multe cazuri era prea tarziu dar merita incercat …..o sa va povestesc odata despre acest grup
Concluzii
Aceasta poveste trista este adevarata. Am putea sa o extrapolam la nivelul intregii Romanii. Dragii mei avem o putere incredibila pe care nu o folosim. Puterea de a alege . Imaginati-va ce s-ar intampla daca de maine nu am mai merge sa cumparam nimic din supermarketuri. Imaginati-va ce ar fi daca de maine am cumpara atent doar produse si servicii romanesti . Incet incet micile afaceri ar prinde viata, incet incet s-ar crea mai multe locuri de munca , incet incet ar creste prosperitatea sociala ,nivelul impozitelor, masele de manevra electorale s-ar reduce si in final am trai mai bine.
Ati observat cum supermarketurile se extind peste tot , in fiecare orasel , in fiecare cartier pana la ultima mie de oameni ? Adevarate malaxoare de mici afaceri  acestea sunt tevi prin care se scurg banii in afara Romaniei .
Majoritatea romanilor isi fac cumparaturile in weekend. De aceea am ales sa postez acest articol azi. Credeti ca aveti control asupra vietii voastre ? Credeti ca traiti intr-un sistem autonom si indeterminat ? Va inselati – realitatea este ca traiti intr-o societate determinista. Ok …puteti sa o numiti daca vreti colonie – mda multi cred ca exagerez cand spun ca Romania este o colonie. Intr-o zi o sa povestim si despre asta si o sa facem o tetra-capilo-tomie despre acest subiect .
Realitatea este ca sunt putine lucruri care le putem controla cu adevarat. Unul din aceste lucruri este alegerea felul in care ne cheltuim banii . Mai concret alegerea felului in care cumparam .Se indoieste cineva ca intre prosperitatea unui popor si felul in care isi produce cele necesare exista vreo corelatie ? Se indoieste cineva ca un principiu economic sanatos spune ca este mai bine sa ai excedent de export decat deficit . Va mai indoiti dupa aceasta criza a datoriilor ca exista o stransa legatura intre prosperitatea unui popor si datorii ?
In incheiere va lansez o ghicitoare.
Cum se numeste un om care lucreaza la o companie care este actionara la o banca la care omul are un credit la un apartament pe 30 de ani si care este actionara printr-un fond de investitii la un lant de la magazine de la care omul nostru isi cumpara alimentele necesare ?
P.S. Va recomand cu caldura cartea Andrew Simms – Tescopoly"

miercuri, 8 octombrie 2014

La capitoul donare sange Romania nu este un exemplu pozitiv. Acest gest umanitar depinde doar de noi, cetatenii dorinici de a ne salva semenii.
Rotaract TEAM Baia Mare isi propune ca pana la finele anului 2014, Centrul de Transfuzie Sanguina Baia Mare sa recolteze cu 50% mai mult sange decat anul precedent.
Mai mult decat atat, avand in vedere ca unitatea sanitara nu poate primi donatii in bani direct, Asociatia Rotaract Club TEAM Baia Mare va realiza campanii de strangere de fonduri, donatii mai mici sau mai mari dupa puterea fiecaruia astfel incat din banii stransi sa incepem renovarea centrului si sa oferim celor care doneaza sange mai mult confort si o mai buna informare.
Contactati cu incredere reprezentantii Rotaract TEAM Baia Mare pentru mai multe detalii si eventuale parteneriate indreptate spre cauza aceasta.
Doneaza sange! Salveaza vieti!
Despre Centrul De Transfuzie Sanguina din Baia Mare:
Situat pe str. Gh. Cosbuc nr. 20/A, Baia Mare, Maramures.
Tel. : +40362808018
Program de recoltare sange donatori:
Luni – Vineri: 7:30 – 11:30
Persoanele care pot fi donatori de sange:
  • Varsta cuprinsa intre 18-62 ani
  • Greutate corporala minima a donatorului: 58 kg
  • Tensiunea arteriala: maxima sa nu depaseasca 200 mmHg iar minima 100 mmHg
  • Donatorul sa nu prezinte afectiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare, operatie de ulcer
  • Intervalul de timp intre doua donari de sange nu poate fi mai mic de 72 zile
Donarea de sange este un gest care nu necesita foarte multa investitie medicala, dar care poate salva vieti omenesti.
Iata 5 motive pentru care sa donezi sange:
1. Cineva are nevoie de sange o data la 3 secunde. In medie, este nevoie de 500.000 de unitati anual, in Romania. In Bucuresti, necesarul zilnic este de 1000 de unitati. Iar anul trecut doar 66% din cerere a fost acoperita. Nu exista substitut pentru sangele uman.
2. Donatorii de sange sunt adevarati eroi! De altfel, sangele donat de tine va fi descompus in mai multe componente si vei putea sa ajuti pana la 3 vieti omenesti!
3. Daca donatorii eligibili ar dona sange periodic, de la patru pana la sase ori pe an, necesarul unitatilor de sange ar fi acoperit, iar problema insuficientei unitatilor de sange ar fi de domeniul trecutului.
4. 60 % din populatie va avea nevoie de sange la un moment dat al vietii, cu toate ca doar 2% din populatie doneaza sange.
5. Este cel mai bun lucru pe care poti sa il faci!

miercuri, 1 octombrie 2014




:)) Nu putini sunt cei ce stiu despre talentul de-a prezenta Greierele si Furnica la examenul de capacitate din clasa a 8-a... dar... acum au mai aparut inca 2 variante :>


VERSIUNEA ELVEŢIANĂ






Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig nu are nici hrană nici adăpost şi moare îngheţat
SFÂRŞIT



VERSIUNEA ROMANEASCA

Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.

Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.

Televiziunea realizează emisiuni în direct care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.

Românii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.

Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească "cât se cuvine".

Se organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.

Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz .

Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.

Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.

Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.

Furnica pleacă din România şi se instalează în Elveţia unde contribuie la bogăţia economică.

Televiziunea face un reportaj despre greiere care de acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga.

Cântăreţul Ickxsulescu compune cântecul "Furnică, opreşte-te!"

Fosta casă a furnicii, devenită locuinţă socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.

Guvernului îi este reproşată lipsa mijloacelor.

Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 50 milioane de euro.
Greierele moare de supradoză cu etnobotanice.

Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.

Casa este invadată de o bandă de gândaci tuciurii, emigranţi.

Gândacii organizează cămatăria, prostitutia, taxele de protectie, traficul de droguri şi terorizează comunitatea.

Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a României.